De Sănătate

Ulei de măceșe: beneficii și tratamente

Ulei de măceșe

Unul dintre remediile strămoșești care are multiple beneficii asupra pielii este uleiul de măceșe. Femeile din America de Sud apelează la efectele curative ale măceșelor de sute de ani.

Obținut din semințele și fructele de măceșe, acest ulei conține vitamine, antioxidanți și acizi grași esențiali care au ca efect estomparea petelor pigmentare și a cicatricilor, hidratarea intensă a pielii, dar și reducerea ridurilor.

Uleiul de măceşe conţine 80% acizi graşi esenţiali – omega 3, 6 şi 9.

Ulei de măceșe

Studii clinice au demonstrat că acest ulei îmbunătăţeşte aspectul pielii care este afectată de vergeturi, cicatrice şi riduri fine.

Uleiul mai conţine vitamina C şi este o bună sursă de acid retinoic, care dă strălucire pielii şi elimină ridurile de expresie.

Utilizarea uleiului de măceșe este extrem de benefică, întrucât se absoarbe ușor, fiind ideal pentru hidratarea pielii.

De asemenea, uleiul de măceșe calmează arsurile solare și reduce aspectul inestetic al cicatricilor, fie ele vechi sau noi și chiar a vergeturilor.

Ulei de măceșe

În ceea ce privește îngrijirea tenului, uleiul de măceșe are următoarele beneficii:

stimulează producția de colagen și elastină, reduce ridurile și petele maronii, micşorează porii prea dilatați și regenerează celulele pielii.

Uleiul poate fi obținut prin presare la rece, dar și prin fierbere.

Deși este mai scump, uleiul de măceșe obținut prin presare la rece este mai bun, pentru că nu este afectat de temperaturile ridicate și păstrează mai mulți nutrienți.

Uleiul de măceșe este antiinflamator și antioxidant, ceea ce înseamnă că reduce efectele nocive ale factorilor de mediu așa cum sunt poluarea sau razele ultraviolete.

Spre deosebire de alte uleiuri folosite pentru ten, așa cum este uleiul de jojoba, untul de shea sau uleiul de cocos, uleiul de măceșe este foarte ușor absorbit de piele.

Având ingrediente precum vitamina C și licopen, uleiul de măceșe reușește să repare stratul superior al pielii, refăcând elasticitatea prin stimularea producției de colagen.

Previne în acest fel apariția prematură a ridurilor.

Acizii grași esențiali conținuți de uleiul de măceșe sunt de asemenea foarte utili pentru tratarea scalpului uscat, cu senzație de prurit, care poate apărea din cauza stresului sau a substanțelor chimice din propdusele de îngrijire.

Ajută la hidratarea pielii sensibile.

Estompează ridurile – uleiul esenţial de măceşe stimulează producerea de colagen şi elastină, întinerindu-ţi tenul.

Atenuează cicatricile – întrucât îmbunătăţeşte elasticitatea pielii şi ajută la regenerarea acesteia, acest ulei ajută şi la atenuarea cicatricilor.

Tratează scalpul uscat – fie că îţi decolorezi părul, fie că, pur şi simplu, ai părul foarte uscat, uleiul esenţial din sâmbure de măceşe remediază această problemă.

Pune câteva picături în şamponul pe care îl foloseşti şi scalpul tău nu va mai avea probleme.

Înmoaie călcâiele crăpate – frigul, pantofii cu toc şi orele în şir petrecute stând în picioare ţi-au distrus călcâiele care sunt acum deshidratate şi crăpate?

Aplică seara, înainte de culcare, ulei esenţial de măceşe din abundenţă pe călcâie, apoi încalţă-te cu o pereche de şosete din bumbac. În doar câteva zile vei observa diferenţa.

Ulei de măceșe

Estompează vergeturile – uleiul esenţial din sâmburi de măceşe este renumit şi pentru estomparea vergeturilor apărute în urma sarcinii ori a unei schimbări bruşte a greutăţii.

Tratează eczema – bogat în antioxidanţi şi vitamina C, uleiul acesta ajută la tratarea eczemelor şi a erupţiilor apărute pe piele.

Tratează acneea – în cazul în care coşurile îţi dau bătăi de cap, acizii graşi şi antioxidanţii din uleiul de măceşe ajută şi la tratarea acneei.

Ulei de măceșe

Hidratează podoaba capilară – folosit pe post de balsam de păr fără clătire, acest ulei hidratează intens firul de păr şi redă strălucirea părului degradat.

Vindecă tăieturile – vitamina A şi acizii graşi din acest ulei eseenţial ajută la cicatrizarea şi vindecarea rapidă a tăieturilor apărute la nivelul pielii.

Hidratează în profunzime – spre deosebire de alte uleiuri care rămân la suprafaţa pielii după aplicare, uleiul esenţial de măceşe esre absorbit rapid în piele, putând fi folosit cu succes pe post de bază de machiaj ori înainte de aplicarea unei loţiuni cu factor de protecţie.